Lacrima ce vorbeşte

Ianuarie 18, 2009

Lacrima ce vorbeşte

(lui G. Vieru)

Motto: Incontestabilă valoare,

Izvor de poezie vie,

Citindu-ti versul fară moarte,

Noi ne zidim in veşnicie

Bună ziuă sau bună seară,

Sau cum te va găsi a mea scrisoare,

În toamnă, iarnă sau în vară,

În bucurii sau aşteptare.

Cu dor de casă sau de mare,

Sau cu copii râzând sub soare,

Cu plete lungi şi ochii trişti,

Cu cete de duşmani învinşi.

Din rouă, lacrimi sau din şoapte

Ai scris versetul ce nu moare

Nici cândva la miez de noapte,

Nici la răsărit de soare.

Dacă îmi permiţi să fiu modestă,

Ţi-aş dărui numai o floare,

Ce ţine de viaţa terestră,

În rest, ţi-aş cânta osanale.

Ţi-aş alina mereu durerea

Şi-ţi mulţumesc că n-ai ghicit,

Şi te-aş ruga să-ţi schimbi părerea

Că secolul e prea grăbit.

Aş vrea ca să-mi păzeşti amorul,

Să mă cununi aş vrea tot tu –

Şi chiar atunci să-mi blestemi dorul

Cand va fugi cu alta-n codru, Uuu –

Şi îndrumată de-a ta povaţă,

Eu prin scrisoare-ţi mulţumesc,

C-având un cer şi un pământ în faţă,

În limba mea astăzi vorbesc.

Şi din copacul vieţii înc-un ram

Ce sângeră şi, astazi, eu îl ştiu!

Şi această ladă cu cămăşi n-o am,

Amara amintire de la fiu…

Şi acest dor nesecat de mamă,

Mă întăreşte să iubesc mai mult,

Mă face mai bună şi mă cheamă

Să fiu copilul de demult.

Aici închei a mea scrisoare,

Şi multe aş mai vrea să-ţi spun…

Eu zic că un poet [b]nu moare[/b]

Atunci când este cel mai bun!

P.S Scrisă un an şi ceva în urmă…

Anunțuri

Poveste…

Ianuarie 16, 2009

image2131

Iubirea mea-i poveste nouă.

Încă far’ de nume… continuare

Presărată cu-acea rouă

A dimineţii date-n floare.

Iubirea me-i povestea mea.

Pe care-o veşnicie aş trăi-o.

Pe-a meu leceafăr şi’a noastră stea

Cu fir albastru mereu aş scri-o.

Aş scri-o săruturi, chicoteli

Amor copilăreşc ca-n filme.

O panglică de alintări

Cu ochi perfecţi ce o cuprinde.

Iubirea mea-i povestea noastră,

Cu lacrimi despărţită-n timp

Scrisoare-n plic lăsată pe fereastră,

Lună, plajă, vânt şi cânt.

Gone

Ianuarie 10, 2009

goodbye_my_lover_by_korny_pnk

Gone
He’s gone
How do you feel about it?
That’s what I thought
You’re real done up about it

Yeah… o lună, o lună durase fericirea mea deplină. Atâta ai fost şi trup alături de mine. Priveam speriaţi ochi în ochi. Îl contrazic pe Blaga, Nu ne ardea apropierea. Eram atât de aproape şi totuşi ne ardea…frica departării! Acum „Mi-aşa de dor de tine!”

As strong as you were, tender you go.

I’m watching you breathing for the last time.
A song for your heart, but when it is quiet,
I know what it means and I’ll carry you home.
I’ll carry you home.

M-ai cuprins strâns de parcă  urma să mergem îmbrăţişaţi o veşnicie. Uscai lacrimi şi totuşi nici tu nu puteai fii tare, eram prea slabi în faţa departării… suntem prea slabi în faţa ei.  Nu ai vrut să mă laşi în urmă, ci ai preferat să mă vezi plecând pe mine sperând că aşa îmi vei uşura din suferinţă. Wrong!

Printre lacrimi, mereu am încercat să rămân cu zâmbetul pe buze, exact cum ţi-a plăcut dintodeauna. Şi am plecat. Gata! a început numărătoarea inversă.

39

38

Beatitudine


P.s.

Going back to the corner where I first saw you,
Gonna camp in my sleeping bag I’m not gonna move,

Policeman says son you can’t stay here,
I said there’s someone I’m waiting for if it’s a day, a month, a year,
Gotta stand my ground even if it rains or snows,

So I’m not moving…
I’m not moving.

frozen_winter__by_non_non_papillon



Departare

Ianuarie 6, 2009

the_letter

Te simt atât de aproape de mine,
si totuşi vreau să te ating.
Mă porţi pe aripi necunoscute…
şi totuşi alături să zburăm aş vrea
Ne nutrim visând…
şi totuşi ochi în ochi aş vrea să stăm.
Mă încearcă zeci şi mii de gânduri,
şi totuşi să le spulberi ştii.

Cu toate acestea…

Mă umpli de fericire,
chiar de eşti departe.
Dezlănţuieşti lăcate,
chiar de mâinile nu ţi-s aproape.
Expiri iubire,
chiar de nu inspiri la fel
Şi făgăduieşti infinitul
Deşi sincer, nu ţi-l cer…

23.11.08…

Kinda Diary

Ianuarie 5, 2009

dear_diary_by_iza87

20 septembrie 08

10.30 a.m. Am murit… Am închis jaluzelele înainte, ca să nu mai văd lumina soarelui, am încuiat lăcata uşii, m’am asigurat că scrisoarea de adio a ramas lângă poza lui în rama impregnată în lemn roşu cu miros de cafea braziliana. Am lăsat muzica să cânte încet… aşa… abia să’i desluşesc cuvintele…
Duhnesc a putred. Nu a mai rămas multe din mine, cel puţin nu mai simt nimic din mine.
Se spune că in ultima clipă îţi vezi intreaga viaţă înaintea ochilor… Aşa că: primul pas, primul cuvânt, făţarnicii colegi care mereu se întreceau in noile brand’uri (uram asta, si totuşi eram parte din colectivul lor), apoi, acelaşi zâmbet din faţa oglinzii în care era mereu ascuns dorintă, dor… Crescusem mai mare şi’mi asteptam liniştita prima dragoste… Era ascunsa in 2 ochi frumoşi de un verde aprins, primul sărut, perioadă buna de fericire, primile aripi ce m-au facut să zbor de fericire, apoi prieteni tot mai buni, si totuşi – el.
Dar viaţa era viteza. Viaţa E viteza. În faţa ochilor aveam doar o copilă ce aduna lacrimi înnodate. Iubirea ei se spulberase, Iubirea LUI se spulberase… Acum doar „repeat-ul” secvenţelor in care el o inşelase. Mi se umezise ochii şi din nou 2 lacrimi şiroiau din ochii mei mari şi verzi.
Trebuia să fi trecut o secundă, de ce încă mai respir? Sau poate aşa arata raiul, sau poate’i iad?! Mereu mi’l imaginam diferit… Încotro s’o apuc?! unde mai gasesc suflete? Nu vreau sa fiu singură… O nu, nu si acum singură…
La-La-Lalala You, Have a new message!
Wtf? am voie cu celular in iad? Sau sunt in rai şi mi se permite? Mi’i frica să’l deschid, nu vreau legatură cu ei… mi’e bine aşa…
Deschid ochii… muzica sună  încet… jaluzelele trase, telefonul luminează. Damn! Eram înca acasă. 1 new message. „Neaţa. Ce faci azi? Afară e foarte nice, poate iesim la un suc?”

To be continued…

20 noiembrie 08
10.30 p.m. Mă cuprinde un dor nebun. Nu credeam ca voi simţi ceva din nou. Miros de ceai negru, boabe de cafea, parfum dulce, chec cu vişină… Lucruri banale, bizare, obişnuite, fară importanţa si totuşi le simt!Acum nu mai zâmbesc pentru că „trebuie” ci pentru că vreau! Nu neg…ochii mei sunt mai precauţi acum, probabil sclipesc in altă ordine de idei, văd un pic mai realist…si totuşi.. cred.
Paradoxal, văzut în tine ceea ce nu credeam că voi vedea în cineva, si deşi ranită, inspir încrederea pe care neîncetat o expiri, seninatatea pe care nu încetezi s’o emani. Sunt vie, Aaaaaaaaaa sunt vie! M’ai readus la viaţă!