Despre nimic

Iunie 18, 2014

Imagine

Nu există lucru mai josnic pentru un bărbat decât să se culce cu o femeie care știe că îl iubește, precum nu există lucru mai josnic pentru o femeie decât să accepte o astfel de folosință. Chiar dacă josnicia nu are grad de comparație… e femeia demnă de mai mult dispreț căci și-a lăsat călcată demnitatea în picioare sau e masculul de blestemat căci urmărește doar materializarea propriului egoism?!

Cu fiecare dimineață în care închide ușa după el, ea rămâne cu încă o bucată cioplită din propriul suflet. Cu fiecare pas spre cabina de duș, pierde din propriul respect. Cu fiecare pas făcut din partea cealaltă a ușii, el își întărește credințele, schițează mustrări de conștiință și apoi se grăbește să mascheze orele pierdute. Trec zile străine până o dată viitoare.

Nu condamn și nu justific pe niciunul. Atât el, cât și ea sunt doi slabi. Doi lași. Doi proști. Doi schilozați ce n-au fost în stare să țină în mână sapa și să adâncească groapa în care să arunce așa-numita dragoste alterată.

Anunțuri

De mare

Februarie 27, 2014

Pentru că el, defapt, nu a împărtășit nici un strop de mare cu umila-mi persoană.

Însă pentru el, cel cea răsărit din mare,m-am dezgolit până la oase, până în adâncul scoarței sufletului, până am devenit sticlă. Pentru el, cel ce a răsărit din mare, am ales să pășesc cu siguranță într-un întuneric calm.

El, cel ce a răsărit din mare, are soarele în zâmbet. El, cel ce a răsărit din mare, are căldură în cuvânt și mister în gând. El, cel ce răsărit din mare, zidește bariere enigmatice. Din frică. Din neștiință. Din dragoste.

Pentru el, aș seca marea și apoi îmbrățișați vom răsări împreună din ea.

Imagine

Puterea voinței

Decembrie 9, 2013

Căci cu purerea voinței poți ridica, poți vindeca și poți și ucide.

L-am ucis într-o zi ploioasă de primăvara. Nu era nici soare, nici flori înmugurite și nici copii veseli pe toloacă. Mai apoi avea să aflu că timpul este mereu loial și direct proporțional cu intențiile și acțiunile tale. Așa că mi-am pus pălăria neagră și am plecat hotărâtă să dezleg o legătură pe care eu nu mă mai simțeam stăpână. Mi-a spus că nimic nu-l poate doborî, nici furtuna, nici societatea, nici adevărul, nici măcar eu. Nu am zâmbit, nu am lăcrimat, nu am strigat și nici măcar nu am gesticulat.

L-am ucis și nici măcar nu am clipit. Iar odată cu el, au murit și regretele.

Image

Între imaginar și palpabil

Noiembrie 7, 2013

Toate s-au clădit ca într-o avalanșă tulbure de nebunie. Umbre și umbre, tristețuri mascate în pete roșii și devin mai mică și mai mică.

Vii și nu ești.

Înșiri perne pufoase pe unde calc de frică să nu se lunece pe marmura rece și apoi…tăcere. Cu tăcerea se pot cuceri munții și tot cu tăcerea se poate ucide.

E frig și gri și lumina nu mai are putere să danseze prin cameră. E sătulă de îmbrățișări goale și priviri furate. Lumina vrea să fugă. Va fugi cu altul, uuuu, iar eu îmi voi pierde pînă și din umbră.

Imagine

Despre primăveri

Noiembrie 6, 2013

A știut din prima clipă că acea ce urma să-i tulbure sufletul și întreg stomacul nu avea să-i facă bine nici cugetului. A știu din prima clipă că nu avea voie să-i permită pătrunzătoarei priviri să-și facă loc printre gândurile lui și că ea își va găsi un scăunel comod în loja visurilor lui, chiar dacă teatrul se prezuma a fi demult închis. A știut din prima clipă, și totuși… în ciuda eforturilor de a înăbuși ceea ce simțea că știe deja, rezultatul fu unul previzibil. Pentru că știi, nu te joci cu ceea ce e evindent, cu ceea ce inima știe cu certitudine că dorește.

Ea apăruse într-un început frumos de primăvară, atunci când se nasc cele mai frumoase și scurte iubiri. Însă asta nu avea să fie, totuși, o iubire de-o primăvară și nici un capriciu pe timp de ”caniculă”. Ea avea să rezprezinte mult mai mult decât atât, cel puțin…în lumea lui. Ea nu avea să fie un moft dintr-o plictiseală și nici o scăpare a infidelității sale, ea avea să fie iubirea neîmplinită la care veșnic va reveni, un ideal perfect imperfect.

Weary_Memory_by_P0RG

Și am să mă fac mare…

Septembrie 14, 2010

Și am să mă fac mare.
și veni-vei valuri în barcă sculptată
și mireasmă-n vînt purtat de plete.
Și am să mă fac val.
și veni-vei scoică în pumn purtat de nisip
și pescăruș uitat de orizont.
și mă voi face scrum.
și veni-vei val purtat de dor
adîncit în săruturi cristaline.
și atunci
una cu marea vom fi.

Fluturi negri

Aprilie 29, 2010

Un pumn de fluturi negri primisem în dar. Ai ezitat pînă l-ai deschis și te uitai în ai mei ochi de parcă așteptai să scot pensula și să-i pictez în culori.

Am zîmbit și a mea zîmbire te-a izolat de-a ei speranță și ai deschis…Ai deschis cutia pumnului fără a mă lăsa să scot pensula.

Au fugit. Zburat-au.

Zburat-au și mi-au acoperit căpătîiul.

Îți mai amintești?!

Aprilie 29, 2010

Alergam desculț prin iarba tăitor de verde. Încercam cu corpu-mi subțire să acoper soarele, de frică să nu-ți ardă fața. M-am așezat apoi, departe de tine, așa ca să mă poți privi în întregime, fără ca să te mai pierzi într-o privire drăgostoasă. Îmi imaginam că râzi de mine, așa cum o făceai des, rânzând smintit și dulce, îndrăgostit de orice tîmpenie copilărească făcută de mine.

Îți amintești cum îți cîntam, iar tu mă implorai să încetez? M-am supărat și am fugit sus-sus, unde doar norii mai vorbesc și luminile se fac bule colorate. Și ai venit după mine să mă cuprinzi în mișcări mici și calde…

Îți mai amintești cum fugeam de tine pentru că doreai atît de insisten să-mi acoperi mîinile-mi crăpate cu gel violet și grețos? Cum mă gîdilai pe la spate și mă ”cumpărai” cu cireșe? Iar eu mușcam din momenala ta, pentru că erau cireși totuși, și cum să renegi așa un delicates?!

Și mărțișorul? Mărțișorul care ți l-am prins cu atîta zarvă, discotecile la care te trăgeam lîngă mine, iar tu te-ascundeai pe după oameni? Îți mai  aduci aminte cafeau care ne strîmba fețele și  fuga pe stadion în fiecare dimineață? și teatrul? Îți mai amintești teatru nostru de vară în care dădeam viață în 2 celor zero spectacori și întregilor castani și tei a zecilor scene de iubire?

Cum să-ți amintești, oare cum? Doar nicicînd nu ai fost acol..

poate?

Aprilie 16, 2010

Aș vrea să mă pierd într-o livadă de cireșe. Să adie o briză caldă, iar eu să mă ascund printre umbre.Să fie zi, căci de noapte astăzi mi-e frică. Sau chiar de-o fi să fie noapte, să văd doar stele căzătoare și nici un urlet de cîine.

Vreau să mă pierd într-o livadă de cireșe, iar tu să știi că escapada mea sfîrșește mereu în acelaș loc: mica livadă de cireși imaginari.

Prefață

Aprilie 13, 2010

Și zâna? Pot să fiu eu zîna cea bună? Să te pot cuprinde ori de cîte ori ai nevoie și să te las să te scalzi în ochii mei? Să te las să te joci în părul meu și să te culci pe pieptu-mi făcîndu-te miiic, mic într-o lume mult prea…egoistă.  Aș vrea să fiu o zână mică, dulce…zâna cea bună care ar merita ochi senini în care să se oglindească, mîini mari ce să-i cuprindă mijlocul și buze ce i-ar acoperi fruntea scrisă de sute de gînduri. Te-aș lăsa să-mi duci bagheta, să faci magii cu ea. Promit să nu fiu egoistă, să-ți fiu sprijin și căpătâi, să te iubesc, așa cum numai eu și zânele bune pot, să-ți cînt și să-ți zâmbesc . promit să fiu copil, copil plin de suflet și viață! Pentru tine, prințule, promit că am să îndrăgesc pînă și bostăneii, am să-ți dau soare în loc de lampă și îmbrățișare în loc de mustrare. Am să-ți lustruiesc pantofii înainte de servici și am să fiu divă înspre seară. Pot pînă și fluturii să-i adun ca să-ți decoreze camera, sau poate buburuze (nici nuștiu ce ți-ar plăcea mai mult). Promit să te trezesc cu săruturi și micul dejun să ți-l aduc în pat, să te încălzesc cînd vîntul va fi prea dur și să te cuprind în fiece noapte. Promit cu întreg sufletul meu sincer că am  să fac toate acestea dacă aș ști unde și cine ești…

Tu promite-mi cireșe coapte și dragoste pură. Atâta tot.

Atunci prințule, pot să fiu eu zâna ta?