De dor

Aprilie 11, 2011

Ne ardeapropiereaochi în ochi, cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: „Mi-asa de dor de tine!”

Asemeni bumerangului, dorul e un zmeu făr de paiete colorate. E aer. Da! Dorul e aer făr de oxigen. E sufocare. E durere. Dorul totuși e apropiere, nu implică distanțe considerabile în km…el se poate manifesta și la o privire distanță.

Dorul e dor chiar de e palpabil.

”Mi-e dor de dor. Alte doruri sunt mărunte și doar dorul de dor e autentic”
Anunțuri

dorință

Februarie 24, 2010

Mă vreau așa cum n-am crezut că mă voi cere vreodată.

Mă vreau în gînd, în suflet și mai ales, în mine. Mă vreau una, nu multiplicată, căci știu prea bine, eu nu sunt eu-cea din adîncul sufletului meu. Mă vreau culoare vie scursă din fiece vis și gînd al meu, mă vreau sunet de suflet și mai ales, mă vreau în picioare la propria-mi înmormîntare!

Gînd dezgolit sau.. Priviri

Ianuarie 16, 2010

E zi de lucru. Toată lumea e grăbiă, aiurită, diferită! Trebuia să iau și eu prînzul înainte de a merge la serviciu și mă bucurasem că aveam timp destul pentru a o face în linște.
Deși îmi promise să-mi aducă comanda în 15 minute, chelnerița înîrziase destul încat să pot analiza flămîndă, privirile tuturor celor ce veneau, plecau sau pur și simplu erau prezenți.
Cît de mult te poate da de gol o privire!
Negrul ochilor bătrînului era obosit și împăienjenit de griji, pe cînd ochii ei, femeii trecute de 40, strigau că doresc atenție. Am scos oglinda și am pus-o pe masă, însă nu am deschis-o…
Încercam să examinez privirea fetei de vis-a-vie ce era însetată de..el! Era luciasă, strălucitoare, lunecoasă cu toate că acesta continua a privi în jos, spre mainile crăpate de vînt. Ochii săi vorbeau că nici măcar nu auzea entuziasmul fetei, așa că se ridicară și în moment ce îi aranja grijuliu crăvata, nu se încumetă să-i privească ochii triști și totuși îmbibați de iubire.
Plecară. Doream să-mi oglindesc privirea, insă ceva mă împiedică.
Întoarsem capul și întîlnii ochii blînzi a unui copil ce erau atît de curioși…atît de flămînzi de cunoaștere. Se crede un nou ”Prometeu” și e gata să demonstreze asta oricui. Minunată stare..
Și eu? Eu..ce privire am? Privirea mea, ce vorbește?
-Poftiți! Serviți cu plăcere.
Privirea ei era atît de chinuită, atît de obosită… Strănsesem buzele cu durere și închisem ușor ochii.
-Vă deranjează ceva?
-Ba nu. E bine. Mersi mult.
Și plecă…
Pentru întîia dată mă preocupau problemele unei chelnerițe. O durea…dorul, sau poate întreg sufletul.
Cei 2 îndragostiți de lîngă mine nu-și mai săturau privirile de…dragoste. Verdele lui striga a fericire, pe cînd al ei, verdele ochilor ei, dansa în apă sălcie de iubire.
Zîmbii ușor și încercai să gust din salata-mi îndrăgită. Terminasem deja cînd ridicasem ochii spre ceas și văzusem ochii în lacrimi a unei fetițe ce se rătăcise. Probabil pe cît de dureros, pe atît de dulce îi clipeau genele lungi. M-am apropiat să-i vorbesc, pentru că iubesc prea mult copiii… Cînd am găsit-o împreună pe mămica sa, mă luase de mînă și-mi zambise, iar ochii mamei sale se umplură a ușurare și sufletul meu – a fericire.
Luasem oglinda în mîini și o deschisem după o mică ezitare. Nimic. Nu vedeam nimic.
Ieșisem în grabă după ce lăsai banii pe masă, înveliți într-o hîrtie pe care scria: ”Zîmbește”  și așteptam neliniștită microbuzul. Încă mai aveam oglinda în mîini… Urcasem într-un final, iar cînd șefu’ stopase la semafor, aveam privirea pierdută mult prea departe…
După ce mă convinsesem că întradevăr nu e un tic al nervului meu optic, îmi focusasem privirea rătăcită în depărtare și gînduri, pe băiatul ce încerca de ceva timp, să-mi atragă privirea prin gesturi rapide ale brațelor. Zîmbii și citisem pe buzele sale: „De ce esti tristă?” Nu reușisem să-i răspund că se și deschise ușa microbuzului… Nu-l știam. Descoperisem oglinda din mîini. Verdele meu era liniștit…atît de calm, atît de împlinit.
-Ce faci cu oglinda? Crezi că minte?
-Și tu…tu Cine esti? : )
va urma..

Doar pentru o clipită…

Ianuarie 11, 2010

Deseori oboseala sufletului își face culcuș în adîncimea clipirilor de pleoape.  Toată repezimea gîndului se contopește cu sterilitatea simțirii formînd cuburi de gheață inofensivă și totodată – apăsător dăunătoare pumnului sensibil numit în termeni medicali – inimă.

Nu doresc  a părea inaccesibilă în valoarea sensului pe care încerc să-l redau și nici isteață nu pretind a fi, eu vreau doar… să mă asculți. Să mă asculți cînd strig în gura mare că gîndul tău nu e nimic altceva decît trăire, cînd spun că dorința ta, nu trebuie sa fie nimic altceva decît drumul parcurs spre muntele ce îți va dezvalui tainele propriei personalități. De ce fugi de tine? De ce te ascunzi printre foarfece și flori?!  De ce te lași obosit de greutatea propiilor tale pleoape căutînd în alții răspunsul la curiasa-ți întrebare?! De ce te lași bătut? Unde ți-i tăria? Unde-s visele în care credeai cu atîta înverșunare?!  Pe unde te-ai pierdut tînărule solitar?!… copil naiv ce ești!

Deseori puterea sufeltul întrece însutit cea a rațiunii, și păcat… pentru că ne pierdem în beția fantasticii noatre existențe… Lasă-le în urmă, continuie sa privești înainte și nu mai avea atîta grija de umbră… se descurcă ea și singură! Pășește peste cioburile amintirilor și nu-ți fie frică de sîngerare, căci sîngele latin n-are gură de vărsare. Ești liber, zămbește și nu mai face atîta pe rănitul! Deschide larg ochii…e soare. Pășește acum înainte și nu uita… totul în viața asta este unic, la fel ca și noi, la fel ca și tine!

Hope

Octombrie 23, 2009

In my reality things are protected and worm, just like in a perfect storm. And I … I have almost forgot this taste)

cute

Scriere libera

Octombrie 17, 2009

Scriere libera = scriere fara oprire. just tot ce-ti vine in minte. asa ca cer scuze anticipat pt unele „incoereentze”

Astazi imi amintesc de o zi friguroasa de aprilie.nici macar nu stiu pentru ce rechem acea amintire.

Stateam cu veri a mea in patutzul ei atat de special, pentru ca e mereu cald si… moale si special! probabil pentru ca toate noptile si visele de copil naiv si cuminte ale mele au fost gazduite de acel pat… In fine, reluaind firul, era o zi friguoasa (la noi) si afara se facea a ploaie. priveam filme impreuna acompaniat de muuult popcorn  si mult ceai cu lamaie.  linistea era intrerupta de sunetul mesajelor. zambeam… doream si eu sa merg cu trenul. nici macar nu stiu de ce mi s-a trezit aceasta dorinta din nou.

Whatever. Asta noapte am inghetat putin. Am adormit repede si pentru intaia data nu tin minte ca am vorbit cu tine prin somn. nustiu cum am raspuns si nici ce ti-am spus (daca nu esti suparat, inseamna ca nu-i asa rau). cert e faptul ca am vorbit. as fi vrut sa-ti spus tot… as fi vrut sa fiu eu macar in somn. Nu conteaza asta insa… asa cum nu conteaza atatea lucruri importante in lumea asta, pe care fiecare le trateaza cu indiferenta. Pentru ca lumea merge in tipare, nu are voie sa se abata de la reguli, nu are voie sa ridice mainile si sa spuna: „Gata! Vreau sa fiu eu! Nu mai vreau sa fiu robot! Vreau sa fiu ghidat de emotii, sentimente, nu doar de tipare!” Dar acum nu mai e la moda sentimentul… nu mai e la moda trairea interioara si nici macar adevarul…

prefer sa fiu o demodata..ce pacat insa ca demodat inseamna a fi carpa cu care des se sterge praful…

Asa ca merg la fete sa „ne gatim” de disco… doar asa e acum la moda.

o zi de marti

Septembrie 29, 2009

Astazi am fost urmarita de ploaie… Imi doream mult o ploaie poetica, o ploaie profunda in prezenta unei cesti mari de ceai verde. Eram in plina strada insa, si lumea din jurul meu era grabita, ma urmarea cu priviri de manechine. Alergau… se ascundeau de lacrimi…

Stateam nemiscata sub felinar. Ramasem singura deja. Credeai ca am intrat in casa…eu insa pentru intaia data, adunam stropi de ploaie intre palme. Erau perfecti, iar zambetul se oglindea stramb in ei.

Acum stau invelita in plapuma cu miros de vanilie. luna imi bate in fereastra, iar ceaiutzul e prea fierbinte ca sa sorb din el. Febra ma face sa gandesc lucid, chiar de ochii lacrimeaza si mama se aude stragand „bea pastilele”. Mai incerc sa beau din ceai. De cand „m-am mutat” la Ramona, am invatat sa beau muuuuult ceai, si mancare fac mai des, si mai nou, am descoperit ca imi plac pisicile. Vin, se ghemuies langa tine si emana atata liniste launtrica. Astazi stau acasa! mi s-a facut dor de lampa mea de masa. Vreau sa ploua poetic…vreau sa ploua profund!

Fila de jurnal (continuare)

Septembrie 21, 2009

Continuare la „Fila de jurnal” (gasesti in categoria Amintiri)

20 septembrie 2009

A dracului chestie mai e si destinul acesta. Timpul trece atat de repede, si cat de sigur nu ai fi pe…orice, el iti descopera noi si noi si iar noi aberatii.

Ma conving a nustiu cata oara ca multe lucruri cad pentru a se ridica si mai inaltatoare.

Si…tu, timpule, esti atat de profund incat nu mai pot sa te urasc, pentru ca astazi te admir! te admir asa cum n-am admirat pe nimeni, te iubesc asa cum nu am iubit pe nimeni, pentru ca nicicand nu miti… pentru ca tu, timpule, mereu descoperi adevaruri.

Revenind… astazi, 20 septembrie 2009, e o zi frumoasa(stiu prea bine ce-i aia propozitie compusa). Vantul e mult mai bland, iar oamenii sunt inca imbracati in maoiuri(altii deja in cizme..mereu exista extreme), iar soferii sunt mai amabili. Pe masa mea de lucru – aceeasi dezordine alcatuita din foitzi colorate scrise si desenate, insa cartile sunt aranjate altfel, si mirosul lumanarilor e deja altul, defapt si muzica ce alearga din difuzoare e alta. Si daca ma gandesc mai bine,  si lampa are o lumina diferita… Totul se schimba cu timpul, totul capata culori diferite cu timpul. Eu m-am schimbat, asa cum s-au schimbat si ei, asa cum te-ai schimbat si tu..si voi.

Stii, raman aceeasi indragostita de teatru, de frumos… acelasi zambareata cu noi filozofii despre viata si arta, despre frumos si dragoste.

Astazi 20 septembrie 2009 am baut ceaiut verde… dupa ce „am fost mireasa”..

Se face frig…seara degetele picioarelor sunt reci, briza ma acopera racoros, stelele sticlesc, vine toamna si e liniste.Simti? Deschide geamul pui…sunt briza. Mda. Eram. Va incepe sa ploua…Mereu am iubit ploaia. Umbrelele colorate, ba chiar si pe cele monotone. Si atunci imi inghetau picioarele…2 sub o umbrela. Ploua poetic. Picaturile de ploaie chinuie sa ilustreze o silueta, o masina…un glas. Ce pacat ca s-a risipit printre raze. Mereu am adorat sa ma rotesc pe scaunul meu ce din cand in cand mai scartie.  Iti va fi rau dulci! Muzica fredoneaza acel „the winer takes it all”…continui sa ma rotesc. Ma simt implinita… ma simt goala si totusi atat de impacata cu mie insami. Se intuneca mai repede…Lampa mea de masa emana o liniste de nedecris. Pfff, cat poate face o lampa, tre sa ajung la balamuc probabil! Esti atat de paranoica! Ai nevoie de mai mult tupeu! Am nevoie de realitate…am nevoie de mine, uite de asta am nevoie. Si inca mai am nevoie de voi, si ati plecat toti… M-am saturat sa mananc covrigei! Nicicand nu ma voi satura, prostuta mea. Merg sa privesc la stelele. Tu doar stii cat le iubesc… Apoi merg sa ma culc. Sa nu uiti sa stingi lumina..si maine aleg eu filmul. Si te rog, astazi nu ma dezveli, e deja frig. S-a facut frig…

Gone

Ianuarie 10, 2009

goodbye_my_lover_by_korny_pnk

Gone
He’s gone
How do you feel about it?
That’s what I thought
You’re real done up about it

Yeah… o lună, o lună durase fericirea mea deplină. Atâta ai fost şi trup alături de mine. Priveam speriaţi ochi în ochi. Îl contrazic pe Blaga, Nu ne ardea apropierea. Eram atât de aproape şi totuşi ne ardea…frica departării! Acum „Mi-aşa de dor de tine!”

As strong as you were, tender you go.

I’m watching you breathing for the last time.
A song for your heart, but when it is quiet,
I know what it means and I’ll carry you home.
I’ll carry you home.

M-ai cuprins strâns de parcă  urma să mergem îmbrăţişaţi o veşnicie. Uscai lacrimi şi totuşi nici tu nu puteai fii tare, eram prea slabi în faţa departării… suntem prea slabi în faţa ei.  Nu ai vrut să mă laşi în urmă, ci ai preferat să mă vezi plecând pe mine sperând că aşa îmi vei uşura din suferinţă. Wrong!

Printre lacrimi, mereu am încercat să rămân cu zâmbetul pe buze, exact cum ţi-a plăcut dintodeauna. Şi am plecat. Gata! a început numărătoarea inversă.

39

38

Beatitudine


P.s.

Going back to the corner where I first saw you,
Gonna camp in my sleeping bag I’m not gonna move,

Policeman says son you can’t stay here,
I said there’s someone I’m waiting for if it’s a day, a month, a year,
Gotta stand my ground even if it rains or snows,

So I’m not moving…
I’m not moving.

frozen_winter__by_non_non_papillon