Să fii

Februarie 12, 2014

2b492df134a8bb8792424f86cf63a129

Să o îmbrățișezi… așa, a ploaie. Să taci privind cum degetele-ți aleargă prin a ei păr. Să cânți a bine, plimbându-te relaxat prin casă, ud a duș și calm asemeni mării. Să-i săruți fruntea dezbrăcându-i mintea și mâinile să le acoperi, protejându-i grijile. Să nu-i vorbești mult, însă să te simtă direct și deschis. Să-ți faci momente, pentru a fi doar a ei în gând și privire. Să știe că ai nevoie de ea și apoi să-ți sprijine ambițiile, căderile și ridicările. Să știe că ești fericit că o ai alături.

Sincer. Grijuliu. Atent.

Mereu te vrea.

Să fii.

Anunțuri

De dor

Aprilie 11, 2011

Ne ardeapropiereaochi în ochi, cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: „Mi-asa de dor de tine!”

Asemeni bumerangului, dorul e un zmeu făr de paiete colorate. E aer. Da! Dorul e aer făr de oxigen. E sufocare. E durere. Dorul totuși e apropiere, nu implică distanțe considerabile în km…el se poate manifesta și la o privire distanță.

Dorul e dor chiar de e palpabil.

”Mi-e dor de dor. Alte doruri sunt mărunte și doar dorul de dor e autentic”

De ce iubim bărbații?!

Ianuarie 4, 2011

Știu prea bine că dacă dai un search pe google găsești zeci de posturi cu această denumire. Am să încerc să descriu, însă, în a mea viziune de ce iubim bărbații.

 

Iubim bărbații pentru siguranța ce o emană, pentru brațele puternice care par a opri orice pericol ce te paște. Îi iubim pentru că oricât de duri și macho nu s-ar da, deseori sunt mai sensibili ca noi. Îi Iubim căci adorăm piepul lor, iubim să adormim pe el și să uităm de tot.Iubim bărbații pentru că ei nu se tem de întuneric și nici de înălțime. Pentru că adoră să ne gătească macar odată în an, chiar dacă tot noi după asta trebuie să spălăm vasele. Iubim bărbații deoarece ei își pot permite să fie dulci și perveși în același timp. Îi iubim căci ei sunt ”the bad guys” și cu toate aceștea niște scumpi. Îi iubim căci ei iubesc copii și să fim serioase, cîte dintre noi nu s-au topit văzându-și ”alesul” jucîndu-se drăgălaș cu un copil?! Iubim bărbații căci ei mereu sunt ”genialii” sau cel puțin așa le place să se creadă și-i mai iubim pt tandrețea lor și emoțiile primei întâlniri mascate într-un pas îndesat și apăsat. Ii adorăm deoarece fără ei nu am crește armate de copilași, fără ei nu am savura diminețile, nu am avea pentru cine să stăm ore în șir în fața oglizii, nu am colora unghiuțe și nu am înmulți fluturi în stomac. Îi iubim căci doar ei sunt în stare să ne amețească mințile și să ne facă să urîm ”berea cu băieții”. Îi iubim căci ne place să strigăm GOOOOL alături de ei și să-i amețim cu istorioarele noastre despre vecina de la 2. Iubim bărbații căci ei sunt tupeiști, iar noi – bine educate de mame: nu avem voie să fim tupeiste (ce prostie!) Iubim bărbații căci suntem în stare să-i calmăm printr-o privire dulce și un: te rog scumpule, arată că ești cel mai dulce băiat din lume și un ;; ) Iubim bărbații căci știu trupul nostru la fel de bine ca al lor.

Căci știu să ne alinte și mai ales… îi iubim căci pt ei nu prezintă o problemă să ne plimbe în brațe 😡

Într-un final… iubim bărbații pentru zeci, sute și mii de lucruri care, defapt,  sunt doar calitățile, manierele, naravurile și minusurile LUI.

 

Despre bijuterii

Ianuarie 4, 2011

Aș putea începe prin a contura ființa complexă a femeii sau prin a vorbi despre valoarea bijuteriilor si rolul lor in infrumusețare, pentru ca mai apoi să descriu tangența între bijuterie și… femeie.

Am să încerc însă a fi cît mai succintă și precisă și anume: Femeia este unica bijuterie a unui bărbat.

Un vechi prieten de-al meu îmi spunea în momentele sale de filosofie profundă (care sunt destul de dese, apropo) că femeia rămîne a fi într-un final cartea de vizită a bărbatului. Prin femeia aleasă, dar mai ales,  prin femeia pe care a fost capabil să o cucerească, bărbatul reușește a-și întruchipa valoarea sa. Nu vreau să mă înțelegeți greșit. Nu, femeia nu e DOAR o bijuterie, sau un obiect de decor, nici obiect de licitație. Bijuteria unui bărbat, însă, e femeia după care întorc capul toți bărbații de pe stradă, iar bărbatul pe care îl ține de mînă – eleganță prin definiție.

P.s  Fetelor, nu uități, însă, că o bijuterie necesită șlefuită și mereu întreținută. Așa că nu încetați să străluciți chiar și după ce va-ți ales ”proprietarul”

am ascultat zeci, poate sute de ori… și de cate ori reascult, o fac cu acelaș entuziasm și zâmbet (trist?)

…I have for u

dat lacrimiile… atîta incocenţă!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Eu sunt o fereastra deschisa pentru zborul visurilor noastre,
Te Iubesc pana la Doamne Doamne si inapoi, de un infinit de ori,
O lume in care ne iubim si tu o stii,
Ma ai, ma vrei, iar eu, eu te privesc si nu-mi ajunge,
Te simt si nu ma satur, te am si te mai vreau…

De ce îţi place de ea?
pentru că o iubesc
De ce o iubeşti?
Pentru că o iubesc!

(şi nu-i motiv…)

Gînd dezgolit sau.. Priviri

Ianuarie 16, 2010

E zi de lucru. Toată lumea e grăbiă, aiurită, diferită! Trebuia să iau și eu prînzul înainte de a merge la serviciu și mă bucurasem că aveam timp destul pentru a o face în linște.
Deși îmi promise să-mi aducă comanda în 15 minute, chelnerița înîrziase destul încat să pot analiza flămîndă, privirile tuturor celor ce veneau, plecau sau pur și simplu erau prezenți.
Cît de mult te poate da de gol o privire!
Negrul ochilor bătrînului era obosit și împăienjenit de griji, pe cînd ochii ei, femeii trecute de 40, strigau că doresc atenție. Am scos oglinda și am pus-o pe masă, însă nu am deschis-o…
Încercam să examinez privirea fetei de vis-a-vie ce era însetată de..el! Era luciasă, strălucitoare, lunecoasă cu toate că acesta continua a privi în jos, spre mainile crăpate de vînt. Ochii săi vorbeau că nici măcar nu auzea entuziasmul fetei, așa că se ridicară și în moment ce îi aranja grijuliu crăvata, nu se încumetă să-i privească ochii triști și totuși îmbibați de iubire.
Plecară. Doream să-mi oglindesc privirea, insă ceva mă împiedică.
Întoarsem capul și întîlnii ochii blînzi a unui copil ce erau atît de curioși…atît de flămînzi de cunoaștere. Se crede un nou ”Prometeu” și e gata să demonstreze asta oricui. Minunată stare..
Și eu? Eu..ce privire am? Privirea mea, ce vorbește?
-Poftiți! Serviți cu plăcere.
Privirea ei era atît de chinuită, atît de obosită… Strănsesem buzele cu durere și închisem ușor ochii.
-Vă deranjează ceva?
-Ba nu. E bine. Mersi mult.
Și plecă…
Pentru întîia dată mă preocupau problemele unei chelnerițe. O durea…dorul, sau poate întreg sufletul.
Cei 2 îndragostiți de lîngă mine nu-și mai săturau privirile de…dragoste. Verdele lui striga a fericire, pe cînd al ei, verdele ochilor ei, dansa în apă sălcie de iubire.
Zîmbii ușor și încercai să gust din salata-mi îndrăgită. Terminasem deja cînd ridicasem ochii spre ceas și văzusem ochii în lacrimi a unei fetițe ce se rătăcise. Probabil pe cît de dureros, pe atît de dulce îi clipeau genele lungi. M-am apropiat să-i vorbesc, pentru că iubesc prea mult copiii… Cînd am găsit-o împreună pe mămica sa, mă luase de mînă și-mi zambise, iar ochii mamei sale se umplură a ușurare și sufletul meu – a fericire.
Luasem oglinda în mîini și o deschisem după o mică ezitare. Nimic. Nu vedeam nimic.
Ieșisem în grabă după ce lăsai banii pe masă, înveliți într-o hîrtie pe care scria: ”Zîmbește”  și așteptam neliniștită microbuzul. Încă mai aveam oglinda în mîini… Urcasem într-un final, iar cînd șefu’ stopase la semafor, aveam privirea pierdută mult prea departe…
După ce mă convinsesem că întradevăr nu e un tic al nervului meu optic, îmi focusasem privirea rătăcită în depărtare și gînduri, pe băiatul ce încerca de ceva timp, să-mi atragă privirea prin gesturi rapide ale brațelor. Zîmbii și citisem pe buzele sale: „De ce esti tristă?” Nu reușisem să-i răspund că se și deschise ușa microbuzului… Nu-l știam. Descoperisem oglinda din mîini. Verdele meu era liniștit…atît de calm, atît de împlinit.
-Ce faci cu oglinda? Crezi că minte?
-Și tu…tu Cine esti? : )
va urma..

speachless

priviti intregul filmulet!

De neiertat?!

Noiembrie 5, 2009

Deseori mi-am pus aceasta intrebare. A nu ierta inseamna a fi cu nimic mai bun decat acel ce a gresit. A nu ierta inseamna a fi rece, a fi sec, a fi… pustiu. Si ce daca?! Apare intrebarea si ce daca?… ai dreptul sa fii pustiu, nu? ba da… ai dreptul, pentru ca din moment ce cutitul ajunge la os, pustiu sau nu, nu mai conteaza. efectiv, nu mai conteaza… suntem reci, si pustii si seci, dar who cares, nimic nu intareste mai mult ca greutatile.  Ai sa treci si tu, scumpa mea, asa cum am sa trec si eu si cu timpul…vei ierta si tu, asa cum voi putea ierta si eu. Iar familiile nostre, vor fi altfel.. vor fi pline de caldura, dragoste si mai ales… dorinta de a fi mereu impreuna, mereu uniti!

De neiertat?! Nu… timpul ne va invata sa iertam.

Iubesc copiii

Octombrie 24, 2009

di (42) Asta dimineata am fost           trezita de rasete de copil  „Nioetaaa scu-a-lea!!!” urmat de un val de rasete. A sarit peste mine in pat si a zambit rusinat. Nu m-a vazut demult… si ii era jena probabil. „Aide bem ăptic”… „de ci pângi?” si a facut o fata trista si dulce ca-mi venea sa-l pap. Nu plangeam… ochisorii mei sunt bolnavi (cand a aflat, imi aducea mereu picaturi „s tleacă tleacă”) Nu pot explica cata liniste interioara emana un copil… Am avut grija  ore bune de el astazi, venea si zambea si ma lua sa dansam si… ma cuprindea atunci cand cadeam pe ganduri. „eu cu tini”. Iubesc la nebunie copiii. Iubesc implinirea sufleteasca ce mereu reusesc s-o emane si-l iubesc pe scumpul finuts Sandel!